Începând cu luna aceasta, demarăm un serial în 10 episoade, semnat de Codruţa Irina Corocea, câștigătoarea primei BURSE DE STUDII CFF, susținută de Reciclad'OR, Nicolae al Romaniei și Câmpulung Film Fest. Lunar, până în iunie 2019, Codruța ne va trimite câte o scrisoare în care va povesti din experiența primului său an academic ca studentă la UNATC I. L. Caragiale din București, dar și diferite alte gânduri legate de film, viață, tinerețe. De asemnea, fotografiile publicate sunt și vor fi semnate tot de către ea. Vă reamintim că toamna aceasta Codruța a intrat prima pe lista școlilor de film atât la București cât și la Cluj Napoca.

Octombrie 2018

“Şi totuşi, de ce vedem filme?

Un răspuns imediat ar fi: pentru că nu mai avem timp să citim şi pentru că n-am devenit încă atît de decadenţi încît să fi pierdut gustul naraţiunilor exemplare. Ne uităm la filme pentru a uita că realitatea nu e un film. Iar atunci cînd ni se pare că este, o supradoză de filme stă, adesea, la originea acestei constatări.”

Asta zice Alex. Leo Şerban, pe care l-am citat prima dată la admitere.

Am ajuns la cinema pornind din zona de literatură, şi apoi a fost fotografia. Fotografiam lucruri ca să îmi amintesc, fotografia era un fel de prelungire a memoriei, pentru ceea ce mintea nu mai poate să reţină. Apoi, după ce am citit notele despre cinematograf ale lui Bresson, am văzut că vorbeşte despre o idee asemănătoare, că şi el a meditat despre forţa erectilă a ochiului, şi e înduioşător să vezi că cineva s-a gândit la un moment dat ca tine, să simţi sentimentul acesta de apartenenţă.

La intervale regulate de timp revăd un anumit filmuleţ de familie. E vorba de o aniversare. Camera se miscă de la o persoană la alta, de la un capăt al mesei la celălalt, continuu. În colţ e un bătrân care intră când şi când în cadru şi care e bunicul meu. Camera se opreşte de câteva ori asupra lui, înregistrandu-i mişcările. Vedem cum ia un pahar de pe masă, cum iese din cadru pe jumate şi intră în ceea ce numim in cinema hors-champ (adică zona din afara acelui dreptunghi care este cadrul cinematografic, ceea ce ecranul ascunde şi oferă consistenţă lumii filmate, în sensul că realitatea doar trece prin ecran, continuându-se la infinit în afara lui). Intră înapoi şi aşază o sticlă de vin pe masă. Îşi mişcă corpul fără o direcţie precisă. Acum bunicul meu nu mai e deloc, şi ăla e singurul loc în care mai palpită de viaţă. Şi ăsta e cinema-ul - o suspendare a timpului, o îngheţare a lui, în care vedem pe ecran morţi care vorbesc, ne zâmbesc, ne fac cu mâna. Şi despre asta e Camera Buffa lui Kieslowski. Cred că sunt filme despre orice situaţie, despre orice emoţie, despre mii de melanjuri de situaţii şi emoţii. Şi dacă nu sunt, le faci tu. Asta ar spune cineva care se aruncă cu capul înainte, fără să stie cât de subţire e gheaţa pe care păşeşte.

Dar până atunci, la fel cum răspunde Rainer Werner Fassbinder in Das kleine chaos, unde, după un jaf este întrebat ce va face cu banii: “I’m going to the movies!”

Codruța Irina Corocea