Continuăm cu episodul 9 al scrisorilor semnate de Codruţa Irina Corocea, câștigătoarea primei BURSE DE STUDII CFF. Lunar, până la 1 iulie 2019, Codruța ne trimite câte o scrisoare în care povestește din experiența primului său an academic ca studentă la UNATC I. L. Caragiale din București, dar și diferite alte gânduri legate de film, viață, tinerețe. Fotografiile publicate sunt semnate tot de către ea. Vă reamintim că în toamna anului 2018 Codruța a intrat prima pe lista școlilor de film atât la București cât și la Cluj Napoca.

BURSA DE STUDII CFF este un program de susținere a unui student la arte prin acordarea unei burse de 1500 euro, demarat de Câmpulung Film Fest, oferit de Reciclad'OR și susținut de Nicolae al Romaniei.

Mai 2019

M-a cuprins un soi de duioșie când am văzut copiii din Constanța și strădaniile lor de a face filme. Sigur, stângace, dar ceea ce m-a frapat e vârstă lor care împiedică autocenzura pe care o găsesc, de multe ori, la mine. Frica de a da greș, teama de a fi penibil. Când ești mic, ești mult mai curajos. Oamenii mari își cam pierd curajul. E vorba de “Filmmic”, un festival național de scurtmetraje pentru liceeni de la Constanța, unde am fost chemată să le vorbesc concurenților despre cinema și să le dau feedback pe filmele lor, împreună cu doi colegi de la actorie și regie. Înainte de proiecție, unul dintre voluntari mi-a zis “te rog să nu fii rea cu ei pentru filme, că știu că tu ești tăioasă”, și asta m-a amuzat. Am fost mai mult de 80 de oameni într-o cafenea la sesiunea de întrebări care s-a lungit trei ore, după care am ieșit toți în altă parte, iar concurenții s-au strâns în jurul nostru să ne întrebe mai multe despre domeniu.

Am moderat discuțiile de după o proiecție la cineclubul Film Menu, unde, de luna trecută, am intrat în redacție. Am proiectat “Salaam Cinema”, o minunăție iraniană din noul val de acolo, al regizorului Mohsen Makhmalbaf care, în 1995, dorește să sărbătorească împlinirea a 100 de ani de la invenția cinematografului prin realizarea unui nou film. La audiție, se prezintă 5000 de persoane, înghesuiți într-o mare de ambiții actoricești și formulare de înscriere. Aici începe și “Salaam Cinema”, o explorare documentaristă, auto-referențială, care are în prim plan străduințele copleșitoare ale celor care au venit să obțină rolul și simularea demiurgică pe care o stăpânește Makhmalbaf. Pentru cineast, tertipurile prin care viitorii-posibili-actori încearcă să plângă sau să râdă natural, sunt eclipsate de descoperirile pe care le face în timp real despre ei, dar și despre el. După ce anunță „Sunteți și subiectul, și actorii acestui film”, începe un expozeu în care Makhmalbaf e amuzant, tranșant sau crud, ori își tachinează participanții. Un experiment interesant pe care-l face e să lase două fete intervievate să-i ia locul în scaunul de regizor, iar acestea chestionează concurenții după aceleași metode pe care Makhmalbaf le aplicase asupra lor mai devreme. Atât actorii, cât și regizorul, sunt prinși în acest triumf al adevărului, interogând și mecanismele societății iraniane, care ajunge să dezvolte un cult emoționant în jurul cinema-ului. "Salaam Cinema" poate fi văzut și ca o lecție de actorie și regie, coroborată, în parte, cu ideea de auteurism, care apare aici ca funcție văzută romantic, mai degrabă, decât condiție precursoare sensului.

În luna iulie vreau să moderez un film al lui Robert Bresson, probabil “Au Hasard Balthazar” (1966) sau “Mouchette” (1967). Notele lui despre cinematograf s-au instalat comod la mine în cap. “Camera and tape recorder carry me far away from the intelligence which complicates everything.”

Și tot în iulie voi merge la festivalul internațional de poezie de la Sibiu, organizat de “Zona Nouă” și la care mă tot duc de trei ani. De când nu mai scriu, mă invită să fac fotografii.

Codruța Irina Corocea