La mulți ani, 2019! Echipa festivalului mulțumește tuturor celor care au fost alături de Câmpulung Film Fest în ultimul an: autorități locale, sponsori, parteneri, comunitate locală, voluntari, prieteni, cinefili. Fără voi toți, CFF nu ar putea exista. Vă dorim un an nou curat, plin de reușite!

Astăzi vă aducem al patrulea episod din seria corespondențelor semnate de Codruţa Irina Corocea, câștigătoarea primei BURSE DE STUDII CFF. Lunar, până în iunie 2019, Codruța ne trimite câte o scrisoare în care povestește din experiența primului său an academic ca studentă la UNATC I. L. Caragiale din București, dar și diferite alte gânduri legate de film, viață, tinerețe. Fotografiile publicate sunt semnate tot de către ea. Vă reamintim că toamna aceasta Codruța a intrat prima pe lista școlilor de film atât la București cât și la Cluj Napoca.

BURSA DE STUDII CFF este un program de susținere a unui student la arte prin acordarea unei burse de 1500 euro, demarat de Câmpulung Film Fest, oferit de Reciclad'OR și susținut de Nicolae al Romaniei.

Decembrie 2018

“Când văd, de exemplu, un copac frumos, nu îl privesc frumos în sine, ci frumos așa cum ar fi într-o imagine – o fotografie sau o filmare.” Mi-au rămas în cap cuvintele lui Cristi Puiu, care a venit la UNATC să țină un worskop de regie de film, care s-a lungit cam 4 ore și a fost un boost pentru toți cei din sală. A spus că nu este un drum care duce spre regie, că poți ajunge la film pornind din alte domenii, și la fel de bine poți porni cu gândul să faci film, apoi să te depărtezi și să faci altceva și să fie ok. Pentru că să faci film este și despre duritate, iar cuvintele “martor” și “martir” au aceeași origine. Toate astea s-au întâmplat în cadrul Festivalul Internațional de Film Studențesc “cineMAiubit”, despre care a fost luna mea decembrie în bună măsură. Au avut loc proiecții de scurtmetraje și Q&A-uri cu realizatorii lor, apoi am avut o săptămâna întreagă dedicată filmelor lui Radu Jude, care a și venit să vorbească cu noi după proiecția filmului “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

L-am descoperit pe Raymond Depardon după ce am văzut “Amour”, un scurtmetraj de 10 minute alcătuit din fotografii (cum e “La Jetée” a lui Chris Marker), și în care se aude vocea lui Truffault vorbind despre ce experiență grozavă este cinéma vérité-ul. Depardon este un fotograf al agenției Magnum și regizor de film documentar care începe să mă entuziasmeze în mod particular.

Am început să lucrez la proiectul pentru examenul de imagine, pentru care trebuie să fac douăzeci de fotografii pe film care să se lege narativ, apoi să le măresc pe hârtie fotosensibilă și să le montez însoțite de muzică. Suita mea e despre un bătrân care își amintește de o iubire din tinerețe, și o să o însoțesc cu melodia cântată obsesiv de Joanna Kulig în “Cold War”, ultimul film extrem de chic al lui Paweł Pawlikowski, care e tot despre doi oameni care se întâlnesc și se despart repetat sub paravanul Războiului Rece.

Vă las în închiere cu o mică listă de 5 filme care mi-au plăcut în 2018:

Visages Villages (r. Agnes Varda) e călătoria documentaristică, în spiritul nouvelle vague, a regizoarei de 90 de ani, Agnes Varda, și a artistul vizual JR, printr-o Franță rurală, întâlnind oameni și ascultând povești, ca mai apoi să-i fotografieze și să le imprime imaginile, printr-o metodă specială, pe ziduri, la dimensiuni mari.

Roma (r. Alfonso Cuaron) – Filmul cu care Alfonso Cuaron revine în Mexic și care, pentru prima dată, ni-l arată și ca director de fotografie, e o cronică de familie urmărită timp de un an, prin ochii bonei, Cleo. Intim, candid și atent mizanscenat, filmul lui Cuaron adună evenimente mici și da impresia de țesătură densă.

Soldații, poveste din Ferentari (r. Ivana Mladenovic) – fresh și curajos, ecranizarea liberă după romanul lui Adi Șchiop despre relația dintre un doctorant în manele și un fost pușcăriaș, arată, ca în “Turn Off the Lights”, apetența regizoarei de a lucra cu actori neprofesioniști și de a vorbi despre subiecte marginale, deschizând un drum prea puțin bătătorit în cinematografia de la noi.

The house that Jack built (r. Lars von Trier) e o meditație percutantă despre violență, în care actul criminal e văzut ca obiect artistic al unui chițibușar.

Cold war (r. Paweł Pawlikowski) - Păstrând stilistica calofilă din “Ida”, cu cadre-tablou care dau, pe alocuri, senzația de artificios, dar de o frumusețe exterioară sufocantă, noul film al lui Pawlikowski vizează povestea de iubire dintre un compozitor și o cântăreața, pe frontispiciul Cortinei de Fier.

Codruța Irina Corocea