Strategia pe termen lung a inițiatorilor este de a transforma festivalul într-un eveniment de referință care, prin promovarea culturii, diversității și a educației cinematografice, să atragă anual beneficii sociale, economice și de imagine pentru membrii comunității.

​Acum douăzeci de ani, din cauza colapsului rețelei naționale, cele două cinematografe locale au fost închise. Astăzi, echipa festivalului împreună cu Primăria orașului se angajează să readucă la viață cinemaul în mijlocul comunității, promovându-l ca pe un serviciu public.
​Lipsa cinematografelor din Câmpulung a condus la redescoperirea și reintegrarea mai multor spații urbane ieșite de pe harta comunității.

​1. într-o manieră clasică:

• în Sala de Spectacole a Colegiului Național “Dragoș-Vodă”, cu o capacitate de 250 de locuri, pentru a răspunde cerințelor unui public cât mai larg;
• în Biserica Catolică a orașului, cu o capacitate de 200 de locuri.

​2. în spații urbane ieșite din conștința publică precum:

• fostul “Cinematograf Luceafărul” unde am organizat proiecții verticale pe tavan, concerte de muzică electronică, piese de teatru, social lounge;
• Templul evreiesc "Havre Gah", închis de peste 30 de ani și readus la viață cu o expoziție foto și proiecții de documentare;
• Sinagoga Veche;
• fosta piscină a complexului BTT, pe care am folosit-o ca un amfiteatru pentru proiecția unui documentar;
• dealul Bodea, în mijlocul unei comunități marginalizate.

​3. locații simbolice ale orașului precum:

• pârtia de ski Istrati unde am organizat proiecțiile Filmului de încheiere, în aer liber;
• cartierul muncitoresc Bodea, proiecție în aer liber între blocuri.

​Ne-am dorit ca aceste spații, folosite ca locuri de proiecție alternativă, să încurajeze interacțiunea intergenerațională și să stimuleze dialogul în rândul societății prin reconectarea la spiritul trecut și viitor al comunității câmpulungene.

Ediția de anul trecut a adus, în parteneriat cu două mari festivaluri internaționale de film, Bogshorts (Festivalul de Scurtmetraje Bogotá) și Der Neue Heimatfilm, proiecții din Columbia și Austria. CFF4 adus față în față școlile de film ECAM (Școala de Cinematografie și Autovizual a comunităţii din Madrid) și ESAV (Școala de film din Maroc).

Cea de-a treia ediție a invitat filme din Ungaria și Israel, cu un focus pe filmele de absolvire de la SZFE Budapesta și Sam Spiegel Film and Television School. Ediția din 2017 a pus față în față Franța și Statele Unite ale Americii. Am adus câte 10 scurt metraje de absolvire de două școli de cinema excepționale: La Fémis, Paris și Columbia University, New York. Prima ediție a invitat Școala Națională de Film a Danemarcei, din Copenhaga, și Departamentul de Film a Institutului Național de Design, din Ahmedabad, India. Mai mult de atât, proiecțiile se fac succesiv, comparativ, în "pachete". Un film francez, urmat imediat de un film american. Unul din Danemarca, unul din India. Alăturate în funcție de tema abordată. La intersecția acestor două experiențe, vrem să credem că în mintea și sufletul spectatorului se naște o a treia, personală, reflexivă, cu privire la propria cultură. 

​Exemplul cel mai rapid pe care-l dăm e următorul. Într-unul din pachetele de la prima ediție am pus în oglindă un documentar danez, "Ochi deschiși" - care spune povestea unei tinere nevăzătoare din Copenhaga - cu un documentar indian, "Ecouri" - care ne prezintă viața unei fetițe surde de 5 ani din Ahmedabad. În decursul unei ore, am parcurs jumătate de glob. E o propunere unică în România ce adaugă proiecțiilor un nivel nou de lectură. Mai mult, de la ediția 3, am început să invităm în pachetele comparative și scurt metraje românești, tocmai pentru ca periplul comparativ să aibă și unitatea de măsură locală.

​Ce ne propunem? Să conectăm puncte pe hartă, dar mai presus, în mintea și inima spectatorilor.